Misiune, viziune, valori

Work-Life-Balance41Suntem o organizație non-profit care promovează echilibrul în viață. Credem că starea de bine depinde de fiecare dintre noi și poate fi obținută atunci când planurile fizic, mental, spiritual, social și emoțional sunt în echilibru.

Privim cu încredere viața și viitorul și dorim ca toți oamenii să traiască echilibrat, în armonie cu ei și cu cei din jur.

Misiunea noastră este să creștem nivelul calității vieții oamenilor prin informare, educare și incurajare a dezvoltării individului, a familiei și a societății către un stil de viata echilibrat.

Asociația EquiLife desfășoară, printre activitățile sale, și acțiuni de promovare, în țară și în străinătate, a diversității culturale și artistice, a tradițiilor naționale, precum și a inițiativelor de succes ale românilor.

Lucrăm pentru îndeplinirea misiunii noastre prin proiectele pe care le desfășuram, prin modul în care ne trăim viata, bazându-ne întotdeauna pe cele patru valori care ne definesc:

ECHILIBRU
Ne străduim să menținem în balanța planurile vieții noastre, în timp ce îmbrățișam schimbările inerente ale existenței. Promovăm echilibrul în comunitatea noastră și dorim să fim sursă de inspirație pentru ceilalți din toate punctele de vedere: al sănătății, social, spiritual, financiar etc.
RESPECT
Tratăm cu respect și nu discriminăm oamenii indiferent de statutul social, nivelul de educație, credințele religioase, vederile politice, sexul, identitatea de gen, etnia, vârsta sau capacitățile fizice.
ENTUZIASM
Plecăm de la premisa că “se poate”, punem bucurie și pasiune în toate acțiunile noastre. Îndeplinim vise. Schimbăm status quo-ul și în fiecare zi suntem mai buni decât în cea care a trecut. Împărtășim cunoștințele, bucuria și reușitele cu cei din jurul nostru.
BUNAVOINȚĂ
Facem fiecare lucru cât de bine putem, menținând standarde înalte de etica. Vrem să lăsam lumea un loc mai bun decât atunci când am găsit-o și incurajăm oamenii să iși manifeste bunăvoința cât mai des.